TopGear.ro Diverse Cum îi ajută Primăria pe cei care vor să-și schimbe mașina veche?

Cum îi ajută Primăria pe cei care vor să-și schimbe mașina veche?

de TopGear

Cei care vor să-și schimbe mașina veche vor primi ajutor de la Primăria Capitalei. Posesorii de mașini non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 nu vor mai avea acces în centrul Bucureștiului începând cu martie 2020.

Mai mult, dacă vor să circule în Capitală cu mașinile lor vechi cu normă de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, șoferii vor fi nevoiți să achite taxa Oxigen, adică 1900 de lei pe an sau 15 lei pe zi. Accesul în aria felena (Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului) le este complet interzis. Cei cu mașini Euro 3 au acces în centru doar dacă plătesc vinieta. Camerele pentru identificarea celor care încalcă legea au fost deja instalate în București.

Implementarea măsurii trebuia să aibă loc inițial începând cu 1 ianuarie, dar Primăria a decis amânarea până la 1 martie, pe motiv că cetățenii nu sunt suficient de informați.

Gabriela Firea le promite ajutor financiar celor care nu-și permit să achiziționeze o mașină mai nouă, mai puțin poluantă: “Pentru familiile care au mașini non-Euro, Euro 1 sau 2, care nu mai pot să intre în centru – sunt și unele cazuri sociale – vom discuta cu fiecare familie în parte. Dacă aceasta este singura mașină care ajută familia să se deplaseze (…), vom vedea cum putem să o sprijinim să facă un buy-back și să schimbe acea mașină,”, este planul edilului Capitalei, dezvăluit la Antena 3.

În schimb, municipalitatea nu se va implica pentru ajutorarea familiilor care dețin două sau trei mașini.

Începând cu 1 ianuarie 2022, mașinile non-Euro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai putea circula deloc în București. Această măsură vizează și mașinile cu normă de poluare Euro 3, dar începând cu 1 ianuarie 2024. Restricțiile se aplică de luni până vineri, în intervalul orar 7:00 – 22:00.

 

Citeste mai mult pe aici

Related Articles