TopGear.ro Diverse Șoc pentru șoferi: Amenzile cresc enorm de la 1 ianuarie, în ciuda promisiunilor

Șoc pentru șoferi: Amenzile cresc enorm de la 1 ianuarie, în ciuda promisiunilor

de TopGear

Inconsecvența guvernanților va produce un adevărat șoc pentru șoferi: amenzile cresc enorm de la 1 ianuarie, în condițiile în care înghețarea punctului de amendă la 145 de lei nu a fost încă legiferată. Actuala prevedere privind înghețarea punctului de amendă expiră exact în momentul în care se deschid sticlele de șampanie pentru a marca trecerea în 2020.

Expirarea prevederii de înghețare a punctului de amendă la 145 de lei vine în același timp cu majorarea salariului minim brut pe țară la 2.230 de lei, de la 1 ianuarie 2020. Astfel, cel puțin în primele zile din ianuarie, un punct-amendă ar valora 223 de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 53,8% a amenzilor rutiere.

Legea care prevede plafonarea punctului de amendă la 145 de lei este încă în parlament și n-a fost trimisă încă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis. Acest lucru se va putea face cel mai devreme pe 6 ianuarie, aceasta fiind prima zi lucrătoare din anul 2020.

Deși este de așteptat ca șeful statului să semneze legea imediat ce o primește și apoi aceasta să apară în Monitorul Oficial în aceeași zi, ea tot va avea nevoie de trecerea a trei zile calendaristice pentru a intra efectiv în vigoare.

Așadar, presupunând că legea ar fi semnată și publicată pe 6 ianuarie 2020, ea ar intra în vigoare abia pe 9 ianuarie 2020. Asta înseamnă că punctul-amendă va fi 223 de lei între 1 și 8 ianuarie, urmând ca din 9 ianuarie să revină la 145 de lei.

Desigur, într-un scenariu mai pesimist, perioada respectivă poate fi chiar mai lungă – vicepremierul Raluca Turcan a atras atenția că legea are șanse mari să fie contestată la Curtea Constituțională, ceea ce i-ar amâna destul de mult intrarea în vigoare.

Amenzile cresc enorm: Care vor fi noile valori

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul Rutier, șoferii vor plăti pentru contravenții amenzi situate la următoarele valori, calculate pe baza valorii punctului de amendă de 223 de lei:

  • Clasa I de amenzi – 2 sau 3 puncte de amendă – 446-669 lei.
  • Clasa a II-a de amenzi – 4 sau 5 puncte de amendă – 892-1.115 lei.
  • Clasa a III-a de amenzi – de la 6 la 8 puncte de amendă – 1.338 – 1.784 lei.
  • Clasa a IV-a de amenzi – de la 9 la 20 puncte de amendă – 2.007 – 4.460 lei.
  • Clasa a V-a de amenzi – de la 21 la 100 de puncte de amendă – 4.683 – 22.300 lei. Clasa V de amenzi se aplică doar persoanelor juridice.

Care sunt amenzile pentru cele mai frecvente sancțiuni?

– 2-3 puncte de amendă se iau, printre altele, pentru conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv, nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers sau nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;

– 4-5 puncte de amendă se iau pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare, conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa, conducerea unui autovehicul care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;

– 6-8 puncte de amendă se iau pentru conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat, conducerea unui autovehicul de către o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere național românesc la schimbarea domiciliului sau reședinței, în termenul prevazut de lege sau repăstrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;

– 9-20 puncte de amendă se iau pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montata una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcutele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate, conducerea unui vehicul cu tracțiune animala neînregistrat sau neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile și termenele prevazute de lege.

sursa: avocatnet.ro

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles