Sistemul feroviar din România funcționează din ce în ce mai prost. Vitezele cu care se circulă te descurajează să alegi această metodă de trasport. Culmea a fost atinsă în vara lui 2019, când un tren plecat din Timișoara și a ajuns la Mangalia după o călătorie de 30 de ore.
În momentul de față viteza medie a trenurilor românești de pasageri este de sub 45 km/h și a celor de marfă, de sub 20 km/h, însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa.
În anii ’80 exista o preocupare a autorităților române pentru a crește viteza de deplasare a trenurilor, iar la unele teste din acei ani s-a ajuns la viteze de neimaginat pentru trenurile din România anului 2020: 209 km/h. Limita pe care trebuia să o atingă era de 220 km/h.
Pentru asta a fost construit un tren special la comanda lui Nicolae Ceaușescu.
”În 1975 când eram revizor general de siguranța circulației, a trebuit să recepționăm trenul lui Ceaușescu construit la Astra Vagoane pentru 200 km/h. Am plecat de la Câmpina și până la Ploiești am mers cu 180 km/h, iar la ieșirea din Periș spre Buftea am atins 209 km/h cu o locomotivă de la Craiova și șase vagoane. Trebuia să atingem 220 km/h”, a explicat Octavian Udriște, unul dintre cei mai cunoscuți ingineri feroviari români, pentru HotNews.ro,
Trenul lui Ceaușescu avea o mulțime de dotări, dar fostul șef de stat nu l-a folosit prea des.
Primele locomotive diesel construite în România aveau viteză maximă de 100 km/h (la 2.100 CP), dar apoi la Electroputere au fost costruite și versiuni capabile de 120 km/h, pentru transportul de călători. Electrificarea rețelei feroviare din România a început în 1960 cu tronsonul Brașov – Predeal.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici