Momentul în care un Audi A4 trece prin vitrina unui magazin a fost surprins de camerele de luat vederi. Incidentul s-a petrecut în Canada, la finalul anului trecut, dar abia acum au fost apărut imaginile pe net.
Potrivit publicației Times Columnist, magazinul din Victoria (British Columbia) vinde accesorii pentru țigări electronice. Accidentul a fost provocat de o femeie în vârstă, care a confundat frâna cu accelerația. După ce a ieșit dintr-o parcare, șoferul unui Audi A4 alb a accelerat și a intrat prin vitrina magazinului. Din fericire, cele două persoane care erau în interior în momentul accidentului au reușit să se ferească din calea mașinii.
Imaginile surprinse din mai multe unghiuri de camerele de luat vederi lasă să se vadă detaliile acestui accident. Se observă astfel că șoferul pierde controlul cu mult înainte de a trece prin vitrina magazinului. Mai exact, când face stânga la ieșirea din parcare, Audi-ul lovește bordura cu roata de pe partea dreapta-față, apoi imediat lovește cu roata din stânga un BMW care trece din sens opus.
Această succesiune de lovituri distruge practic direcția mașinii Audi, care are acum roțile din față îndreptate în direcții opuse, după cum se poate vedea din imagini. Lipsit de posibilitatea de a controla traiectoria mașinii, șoferul mașinii Audi A4 trece prin vitrina magazinului. Trebuie spus însă că femeia avea la dispoziție și altă metodă de a preveni accidentul, și anume apăsarea pedalei de frână.
Din nefericire, aceasta a apăsat pedala de accelerație, iar piciorul a rămas blocat pe aceasta multă vreme după ce mașina s-a oprit deja în incinta magazinului. Din imagini se observă cum roțile continuă să se rotească secunde bune după oprirea mașinii. Din aceleași imagini tragem concluzia că mașina dispune de un sistem de tracțiune integrală, foarte util, de altfel, pe timpul iernilor grele din Canada.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în acest accident, cele două persoane care se aflau în magazin reușind să se refugieze din calea mașinii. De asemenea, femeia de la volan nu a avut alte probleme în afară de dezorientarea de moment și, desigur, de cele ulterioare, în care trebuie să acopere pagubele provocate.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici