TopGear.ro Tunning 5 modificări pe care să nu le faci niciodată la mașină. O transformi într-o ”căruță”, deși tu ai vrut doar s-o ”tunezi”

5 modificări pe care să nu le faci niciodată la mașină. O transformi într-o ”căruță”, deși tu ai vrut doar s-o ”tunezi”

de TopGear

Unii oameni nu se mulțumesc cu puțin, iar asta se aplică și celor care iubesc mașinile. În acest caz, este un moment bun să aflăm ce înseamnă tuning.

Tuningul este o acțiune sau preocupare de a îmbunătăți, regla sau particulariza caracteristicile funcționale sau estetice ale unui sistem tehnic existent; cu largă utilizare în sintagma tuning auto.

Mașina poate fi reconfigurată, remodelată, rearanjată în multe moduri, dar este esențial este ca după modificări mașina să fie sigură pentru a circula pe drumurile publice. Dacă majoritatea sfaturilor pe care le veți găsi despre acest subiect vor fi idei despre cum să îți modifici mașina, cei de la canalul de YouTube 99vehicles îi sfătuiesc pe internauți în privința unor modificări pe care NU trebuie să le faci la o mașină.

De asemenea, ar mai trebui să știți că unele modificări ale mașinii sunt ilegale în România, așa că după ce tunezi o mașină este foarte posibil să nu mai poți circula cu ea pe drumurile publice.

Cinci modificări tuning care pot fi periculoase

1 – Arcuri tăiate

Nu tăia din arcuri pentru a coborî garda la sol a mașinii și pentru a o face mai rigidă. Pentru niște suspensii mai tari este necesară schimbarea arcurilor cu unele mai sportive.

Înainte de a face o astfel de operațiune mai ia în calcul și următoarele aspecte:
– Cât de mult folosești mașina în oraș, pentru că aici există borduri, gropi, denivelări pe care cu o mașină mai joasă le poți atinge.
– Cât de des vei circula cu încărcătură?
– Vei folosi mașina și pe timp de iarnă?

5 Modificări TUNING care pot fi PERICULOASE

Sursă foto: uniquesportcars.blogspot.com

2 – Cauciucuri stretch

Nu se recomandă punerea unor cauciucuri stretch pe o jantă mai lată pentru că asta afectează siguranța mașinii. Chiar dacă pentru unii arată bine, ar trebui să știe că o modificare de genul acesta este periculoasă, mai ales pentru mașini mai puternice.

3 – Modificarea frânelor

Sistemul de frânare nu ar trebui modificat de către oricine. Conductele prin care circulă lichidul de frână sunt foarte importante, dacă acestea nu sunt simetrice, iar lichidul nu circulă cu aceeași forță către etriere, frânarea nu va mai fi la fel de eficientă pe toate roțile.

tuning periculos masina

4. Scoaterea catalizatorului (straight pipe)

Eliminarea filtrului de particule, anularea EGR-ului (sistemul de recirculare a gazelor de eşapament prin care se reduce emisiile poluante de oxizi de azot) face ca toate gazele să ajungă în atmosferă. De asemenea, eliminarea sistemelor de reducere a emisiilor poluante reprezintă o practică ilegală în România.

tuning ilegal

5 – Putere suplimentară pe mașină

O mașină cu puțin cai nu este distractivă, așa că mulți îi cresc puterea. Dacă această operațiune nu este făcută de profesioniști, și nu este corelată cu alte schimbări de care mașina are nevoie pe lângă turbină, soft nou, înjectoare noi etc., motorul se poate gripa în mers.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles