Indiferent dacă cumpărați o mașină nouă sau una second hand prima etapă pentru înmatricularea ei va fi vizita la R.A.R – Registrul Auto Român.
Registrul Auto Român (RAR) pune la dispoziţia şoferilor un sistem de programări online. Sistemul online este gândit pentru a fi folosit în paralel cu programările telefonice.
Conform anunţului RAR-ului, principalele avantaje ale noului sistem sunt următoarele:
- încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR;
- accesul rapid al clientului la operatorul care efectuează programarea telefonică;
- alternativa programării în judeţe limitrofe, dacă intervalul de aşteptare este mai mic.
Când faceți programarea trebuie să aveți în față talonul mașinii deoarece veți avea nevoie de anumite informații tehnice (serie sașiu, culoare, număr de înmatriculare) pentru identificarea autovehiculului. Tot pentru programare se vor solicita și datele personale ale celui care se va prezenta cu mașina la RAR.
Cum să te programezi online la RAR:
1. Accesezi sistemul online la adresa aceasta;
2. Completezi formularul cu datele despre vehicul şi proprietar;
3. Alegi ziua şi ora preferată;
4. Obţii şi păstrezi numărul de programare (necesar la prezentarea la programare).
Precizări cu privire la sistemul online de programări:
Prin sistemul online se poate face o singură programare pe zi. Dacă vreți să faceți programări pentru mai multe maşini, trebuie să folosiți serviciul telefonic al reprezentanţei RAR la care vreți să vă programați. Chiar și așa, numărul maxim de programări obţinute la un apel telefonic se limitează la două.
Introducerea unor date greşite sau false va duce la refuzul efectuării prestaţiei programate.