TopGear.ro Diverse Cât este amenda pentru depășirea vitezei legale?

Cât este amenda pentru depășirea vitezei legale?

de TopGear
Cât este amenda pentru depășirea vitezei legale?

Viteza excesivă este una din cele mai mari probleme în siguranța rutieră, mărind cu mult riscul producerii unui accident. Potrivit unui raport al Uniunii Europene, viteza la volan este cauza principală în aproximativ 30% din accidentele de circulaţie mortale.

  • Aproximativ 40-50% din conducătorii auto nu respectă viteza recomandată, iar 10-20% dintre aceştia depăşesc limita de viteză cu mai mult de 10km/h, se arată în același raport. Viteza creşte riscul producerii unui accident rutier şi, de asemenea, probabilitatea provocării unor vătămări grave sau chiar a unui accident mortal.

Pentru fiecare categorie de drum există o limită legală de viteză, iar uneori există limite de viteză și pentru anumite condiții meteo sau ale drumului pe care circulăm.

De asemenea, în localități, se pot stabili limite maxime de viteză și peste cea generală de 50 km/h, dar nu mai mult de 80 km/h, cât și limite minime – minimum 30 km/h.

Potrivit Codului Rutier, amenzile se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate. Un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, adică 145 de lei.

Șoferii care depășesc limitele admise de viteză pot fi sancționați cu amenzi între 290 și 2.900 de lei, după cum urmează:

  • depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei), la care se adaugă două puncte de penalizare;
  • depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei), la care se adaugă trei puncte de penalizare;
  • depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei), la care se adaugă patru puncte de penalizare;
  • depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise: de la 9 la 20 puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei), la care se adaugă șase puncte de penalizare;
  • depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise: de la 9 la 20 puncte-amendă, plus suspendarea permisului pentru o perioada de 90 de zile.

De asemenea, șoferii pot fi amendați cu 2 sau 3 puncte-amendă și dacă circulă în mod nejustificat cu o viteză de cel puțin 10 km/h sub limita minimă impusă de lege.

Related Articles