Pavelele sunt materiale rezistente care fac față fără probleme intemperiilor variațiilor de temperatură, traficului intens și altor factori care grăbesc uzura pavajelor. Chiar dacă au o durată de viață foarte îndelungată, pavelele necesită anumite lucrări de întreținere și curățenie, care se efectuează periodic și ori de câte ori este nevoie.
Curățarea și întreținerea pavelelor trebuie incluse în activitățile de rutină pentru îngrijirea curții, iar în cele ce urmează, îți arătăm cum trebuie să procedezi în acest sens.
Distruge iarba și buruienile crescute printre rosturi
Odată cu trecerea timpului, este posibil ca iarba și buruienile să înceapă să-și facă loc printre rosturile pavelelor, stricând aspectul pavajului. Pe măsură ce se dezvoltă, acestea pot dăuna aranjamentulului pavelelor, așa că trebuie să scapi de ele imediat. Poți turna peste ele apă clocotită sau le poți distruge cu un arzător, însă rădăcina va rămâne în pământ, iar problema se va repeta după o vreme. Așadar, este mai recomandat să smulgi plantele nedorite din rădăcini, dar pentru asta s-ar putea să fie nevoie să îndepărtezi pavelele, după care să le montezi la loc după ce ai terminat treaba.
O altă metodă care presupune un minim de efort este folosirea de erbicide, însă ai grijă ce substanțe folosești, pentru că unele din ele pot decolora pavajul.
Curăță zăpada imediat după ce a nins
Cu toate că decorul hibernal ți se poate părea foarte plăcut, zăpada nu ar trebui lăsată foarte mult timp pe suprafețele cu pavele. Zăpada acumulată poate forma un strat gros de gheață, care, pe lângă faptul că prezintă pericol de accidentare, poate afecta și pavajul. Așadar, zăpada trebuie îndepărtată imediat ce s-a oprit ninsoarea, când încă este afânată și mai ușor de dat la o parte. E bine să folosești o lopată de plastic, pentru a evita să zgârii pavajul în timpul operațiunii.
Dacă totuși s-a format gheață, în nici un caz nu arunca sare prin curte pentru a o topi, întrucât sarea este foarte corozivă și distruge pavajul.
Nu lăsa murdăria să se adune
Așa cum în casă nu suporți praful sau urmele de noroi, aceeași atenție pentru curățenie ar trebui să o acorzi și curții. Prin urmare, nu lăsa frunzele uscate, nisipul, excrementele de pasăre și alte gunoaie obișnuite să se adune pe spațiul pavat! Fă-ți o obișnuință din a-l curăța în mod regulat cu ajutorul unei mături banale. Petele mai ușor de scos le poți îndepărta cu o perie și cu soluții de curățat obișnuite pentru uzul casnic.
În zilele de vară poate fi chiar reconfortant să cureți pavelele cu furtunul sau un curățitor cu presiune. În cazul acestuia din urmă, ai mare grijă la rosturi, pentru că presiunea mare a apei poate disloca pavelele.
Folosește soluții recomandate pentru petele persistente
Pot fi și situații nedorite în care apar pe pavaj pete mai greu de îndepărtat la prima spălare. Este cazul petelor de ulei sau de grăsime, petelor de rugină, celor de vopsea și așa mai departe. În acest caz, simpla curățare cu apă și un detergent obișnuit nu este eficientă, așa că ai nevoie de soluții speciale pentru îndepărtarea petelor persistente. Acestea trebuie folosite în funcție de tipul substanței care a produs pata și este ideal să se intervină cât mai repede după ce s-a produs accidentul. Cu cât substanța se usucă și se impregnează în pavele, cu atât mai dificil va fi de îndepărtat, putând fi nevoie chiar să înlocuiești dalele pătate.
Pentru a le putea întreține mult mai ușor și a le păstra curate mai mult timp este recomandat să folosești pavele impregnate cu soluții care le oferă impermeabilitate. Efectul acestor soluții nu durează însă la infinit, așa că este indicat să reîmprospătezi stratul protector odată la doi ani.