TopGear.ro Diverse Alertă la Moscova: S-a furat limuzina lui Stalin!

Alertă la Moscova: S-a furat limuzina lui Stalin!

de TopGear

Este alertă la Moscova! S-a furat limuzina lui Stalin. Examplarul ultra-rar este unul dintre cele mai scumpe automobile construite vreodată în URSS.

Prima mașină sovietică blindată, un ZiS-115, i-a aparținut lui Iosif Vissarionovici Stalin și este cotată la aproximativ 2,5 milioane de euro. Limuzina a fost folosită de Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în anul 1949.

Automobilul se afla într-un garaj din nordul Moscovei. În noaptea de 26 spre 27 decembrie, un grup de șase hoți a pătruns în garaj, a urcat automobilul pe o platformă și au dispărut cu prețioasa încărcătură. Totul a fost filmat de camerele de supraveghere. Sistemul video a fost deja preluat de autoritățile care au declanșat o anchetă, informează presa din Rusia.

Mașina îi aparține acum oligarhului rus Ruslan Tarpan, aflat, în prezent, în arest la domiciliu. Acesta ar fi primit o notificare pe telefonul mobil, prin care a fost anunțat că automobilul a fost mișcat din loc, scrie Autoblog.md. Tarpan și-a rugat un prieten să meargă să verifice, dar acesta a găsit garajul gol.

Ruslan Tarpan este posesorul uneia dintre cele mai scumpe colecții de automobile de epocă din Rusia.

Opt limuzine blindate ZiS au văzut lumina zilei, în perioada 1946-1948. O versiune civilă a fost, de asemenea, construită, pentru a-i deruta pe cei care observau versiunea blindată pe șosele. La baza modelului blindat ZiS se află soluții tehnice preluate de la brand-ul american Packard.

Sub capota limuzinei, funcționa un motor de 6.0 litri, care dezvolta 140 de cai putere.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles