Răzvan Lucescu a primit un super cadou după ce a câștigat Cupa Campionilor Asiei. Antrenorul lui Al Hilal s-a ales cu un Ferrari de colecție.
O primă de 250.000 de euro și un Ferrari sunt cadourile primite de antrenorul român al lui Al Hilal după ce a câștigat Cupa Campionilor Asiei. Lucescu junior a vizitat Salonul Auto de la Riyadh, alături de jucătorii săi.
Campionii Asiei nu au plecat cu mâna goală de la salon. Șeicii de la Al Hilal le-au făcut cadou niște super mașini.
Din fotografia apărută în presa arabă, mașina pare să fie un Ferrari 550 Barcheta Pininfarina din 2001. La acea vreme, mașina cu două locuri costa aproximativ jumătate de milion de euro. Noul Ferrari al lui Răzvan Lucescu are motor V12 de 5,5 litri, 485 de cai putere și tracțiune spate.
Șefii clubului sunt extrem de fericiți. Trofeul câștigat de Lucescu junior este primul din ultimii 19 ani. Câștigarea acestuia a adus patru milioane de dolari în contul clubului.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici