Pe data de 17 martie, Ford România anunța decizia de suspendare temporară a producției la fabrica din Craiova. Termenul anunțat inițial pentru suspendarea producției era 5 aprilie. Iată ce spune acum Ford despre reluarea producției la fabrica din Craiova.
Într-un comunicat transmis reacției Promotor, Ford a anunțat prelungirea perioadei de suspendare a producției „până cel puțin pe data de 4 mai”. Decizia este valabilă nu doar pentru fabrica de la Craiova, ci și pentru majoritatea unităților de producție vehicule și motoare ale Ford la nivel european.
Anunțul vine după ce anterior, compania Ford anunțase că producția va fi suspendată temporar, începând cu data de 19 martie, pentru o perioadă de câteva săptămâni, în principalele sale unități de producție din Europa (Saarlouis și Koln, Germania; Valencia, Spania și Craiova, România), iar producția de motoare de la fabricile din Bridgend și Dagenham (Marea Britanie) va fi oprită începând cu data de 23 martie. În ceea ce privește fabrica Ford din Valencia (Spania) aceasta va avea activitatea suspendată temporar până cel puțin pe 27 aprilie.
„Este important să oferim angajaților noștri cât mai multă claritate cu privire la modul în care este de așteptat ca această perioadă să continue”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa. „Sperăm că situația se va îmbunătăți în luna următoare. Totuși, planurile noastre de repornire a operațiunilor vor continua să depindă de condițiile și directivele impuse de guvernele naționale”.
Planurile de repornire a producției Ford depind în mare măsură de situația din săptămânile următoare legată de COVID19, de restricțiile naționale în vigoare la acel moment, de constrângerile furnizorilor și de capacitatea rețelei noastre de distribuitori de a opera. Planul de „revenire la muncă” al companiei va cuprinde, de asemenea, măsuri adecvate privind distanțarea socială și alte protocoale de sănătate și de securitate, necesare pentru a proteja forța de muncă.
Vor continua acțiunile implementate pentru angajații care sprijină producția, precum și pentru cei care îndeplinesc în continuare roluri importante în afara ariei de producție, care lucrează de acasă. În același timp, Ford și angajații săi sunt angrenați în numeroase acțiuni în toată Europa, pentru a contribui la reducerea răspândirii coronavirusului (COVID19), prin sprijinirea inițiativelor naționale și a activităților orientate spre comunitate. Acestea variază de la fabricarea de echipamente medicale, precum măști și ventilatoare, până la furnizarea de paturi de campare pentru personalul medical și donarea de vehicule pentru o serie de utilizări, inclusiv asigurarea serviciilor medicale critice, livrări de alimente și transportul de urgență.
De asemenea, compania derulează parteneriate cu diverse ONG-uri, pentru a oferi sprijin comunităților locale din toată Europa. Ford Fund a anunțat săptămâna aceasta deschiderea unui site de donații din partea angajaților Ford, de care să beneficieze organizațiile caritabile din șase piețe europene. În plus față de suspendarea producției din fabricile sale, multe alte operațiuni Ford în Europa au fost întrerupte în acest moment, cu excepția unui număr mic de activități critice pentru afacere.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici