Uber și Hyundai au anunțat un parteneriat pentru dezvoltarea unor taxiuri aeriene pentru o viitoare rețea aeriană.
Anunțul a fost făcut la Consumer Electronics Show (CES) 2020 din Las Vegas. Astfel Hyundai va produce vehiculele zburătoare, în timp ce Uber va oferi servicii de asistență, conexiuni la transportul terestru și interfețe pentru clienți printr-o rețea de transport aerian. Hyundai este prima companie auto care a aderat la inițiativa numită Uber Elevate.
Hyundai a dezvoltat deja un vehicul aerian în colaborare cu Uber numit S-A1 care utilizează procese de proiectare inovatoare pentru optimizarea decolării și aterizării pe verticală.
S-A1, afisat în prezent la CES, este complet electric și a fost proiectat pentru viteze de croazieră de până la 290 km / h la o altitudine de 300-600 de metri, pe o distanță de până la 96 km.
Constructorul sud-coreean spune că S-A1 va fi inițial pilotat de un om, dar cu timpul va deveni complet autonom. Acesta a fost proiectat pentru a găzdui patru pasageri și oferă numeroase rotoare mici pentru a reduce zgomotul în comparație cu elicopterele.
VIDEO
Citește și…
Citeste mai mult pe aici