TopGear.ro Diverse Cum îți alegi anvelopele de iarnă

Cum îți alegi anvelopele de iarnă

de TopGear

Alegerea unei anvelope de iarnă implică mai mulți factori, pornind de la cel financiar și culminând cu cel estetic. Dar pentru că anvelopele sunt o cerință tehnică specifică, trebuie să ne conformăm specificațiilor furnizate de producătorul autovehiculului pe care acestea vor fi montate. Primul pas este tipodimensiunea. Pentru aceasta fie consultați cartea de identitate a vehiculului (CIV-ul emis de RAR), fie vă uitați pe eticheta lipită de unul din stâlpii mașinii (deseori este stâlpul central de pe partea șoferului) fie, cel mai simplu, verificați ce scrie pe anvelopele de vară. Dacă acolo stă scris 205/55R16, atunci aceeași dimensiune ar trebui să o aibă și anvelopa de iarnă. 

În traducere, acest cod reprezintă lățimea anvelopei (205), raportul dintre lățimea pneului și înălțimea talonului (55) și, respectiv, diametrul interior al pneului (16).

Contează să știți pe ce fel de drumuri circulați de obicei. Dacă mergeți numai în orașe, atunci vă puteți orienta spre un pneu care oferă un raport optim între preț și performanțe. Dar, dacă drumurile dumneavoastră sunt mai mult în afara localităților atunci orientați-vă spre o marcă premium. Dacă mașina vine echipată cu anvelopă tip RFT (Run Flat Tire), pastrati specificatia, astfel vă permite să rulați încă vreo câteva zeci de kilometri după ce ați făcut o pană. 

Studiați modelul anvelopei. Dacă acestea prezintă șanțuri și canalizații mai late, atunci acestea vor puta îndepărta mai bine zăpada și zloata. În schimb  vor avea o pată de contact diminuată ceea ce va duce la probleme în cazul rulării cu viteze mai mari. Dacă în zona în care vă deplasați de obicei nu aveți parte de zăpezi abundente, atunci aceste pneuri vor fi chiar cele mai recomandabile. Alegeți alte anvelope, cu un profil mai puțin adânc și mai lat dar care asigură o pată de contact mai mare.

Puneți întrebările potrivite. Cereți consilierea unui reprezentant de vânzări. Ei cunosc foarte bine caracteristicile cauciucurilor pe care le au la vânzare. Dați-i cât mai multe detalii referitoare la stilul de condus, la traseele obișnuite dacă sunt cu sau fără zăpezi și, nu în ultimul rând, dați detalii și despre mașina pe care doriți să vă montați anvelope de iarnă.

Învățați despre aderență și frânare! Pe suprafețe alunecoase, coeficientul de aderență este scăzut. Dar chiar și așa, sunt persoane care nu iau în calcul aceste elemente și, ulterior, rămân surprinse că distanțele de frânare sunt foarte mari. Ideea este simplă: dacă vă patinează cu ușurință roțile la plecarea de pe loc, atunci aderența mașinii este scăzută și, în consecință, nici frânarea sau derapajele nu sunt excluse la viteze aparent nesemnificative.

Evitați amestecarea pneurilor (inclusiv vară/iarnă/all season). Indiferent de marca sau modelul mașinii, încercați să aveți toate patru pneurile de la același producător. Astfel, nu vor apărea diferențe semnificative între roțile autovehiculului. 

Abia la final vedeți dacă vă încadrați în buget.

Related Articles

extrastyle.ro