TopGear.ro Diverse Cum poți verifica disponibilitatea numerelor de înmatriculare în România?

Cum poți verifica disponibilitatea numerelor de înmatriculare în România?

de TopGear

Birocrația rămâne probabil una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă românii în viața de zi cu zi.

Începând cu cozile la primărie, până la cele la companiile unde îți plătești utilitățile, lipsa unor mecanisme care să îți înlesnească îndeplinirea unor sarcini banale, ne face să pierdem timp prețios.

Ușor, ușor lucrurile încep să se schimbe. Este și cazul sistemului de verificare a disponibilității numerelor de înmatriculare preferențiale.

Oricine își cumpără o mașină va trece de îndată la următorul pas, înmatricularea vehiculului. În funcție de situație, poți opta pentru păstrarea unei anumite combinații a numărului de înmatriculare, solicitarea unui număr nou sau alegerea unui număr preferențial.

  • Prima soluție la care poți apela este să te prezinți la ghișeul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV), atunci când depui dosarul care conține actele de înmatriculare auto.

Este totuși destul de complicat, existând riscul ca combinația la care te-ai gândit pentru numărul preferențial să nu fie disponibilă și să încerci să cauți în minte alte combinații care să ți se potrivească, perioadă în care, fie nu ai inspirația necesară, fie îți atragi adversitatea celor acre așteaptă în spatele tău la ghișeu.

Verificarea online a numerelor preferențiale

Din fericire, ai la dispoziție și o opțiune mult mai la îndemână: verificare online a disponibilității numerelor de înmatriculare preferențiale.

  • Din fericire, procedura s-a simplificat foarte mult în ultimii ani, iar acum poți afla dacă numărul este liber direct pe site-ul DRPCIV, la secțiunea „Verificare disponibilitate număr”. Aici vei avea la dispoziție un formular și va trebui să-ți introduci adresa de email și numărul de înmatriculare fără spații și fără linii. 
  • Numărul va fi căutat în baza de date și, în doar câteva secunde, vei afla dacă acesta este disponibil sau nu. Mai mult, vei primi și un email pe adresa pe care ai introdus-o, în care ți se va transmite aceeași informație. 

Cât trebuie să plătești pentru un număr de înmatriculare preferențial

Persoanele care își doresc numere preferențiale pentru autoturismele lor vor trebui să achite o taxă în valoare de 85 de lei.

  • Taxa numere preferentiale: 85 de lei

Persoanele care nu au pretenții în ceea ce privește numărul de înmatriculare și se mulțumesc cu cel atribuit în mod automat de calculator, îl pot primi în schimbul contravalorii de 40 de lei.

Această taxă se aplică doar pentru plăcuțele standard, cu dimensiunile de 110 x 520 mm, folosite la majoritatea autoturismelor. 

Pentru plăcuțele de înmatriculare cu dimensiunea de 200 x 340 mm (supranumite și plăci pătrate), utilizate la remorci și la unele vehicule 4×4, costul plăcuțelor de înmatriculare ajunge la 46 de lei. 

Unele numere sunt interzise prin lege!

Unele numere sunt interzise prin lege!

Faptul că ți se oferă posibilitatea de a-ți alege o combinație preferențială la numărul de înmatriculare nu înseamnă că poți opta pentru absolut orice plăcuțe de înmatriculare.

Potrivit legii, există anumite numere rezervate anumitor instituții pentru uzul lor propriu și altele interzise pentru că au conotații sexuale sau obscene. 

  • Printre numerele blocate se regăsesc: POL (Poliția Română), SNT (Senat), DEP (Camera Deputaților), SRI (Serviciul Român de Informații), GUV (Guvernul României) etc. 

Mai sunt interzise și numere care pot crea confuzii și ale căror litere se pot asemăna foarte ușor cu cifrele.

Numerele ale căror secțiune de trei litere începe cu „O” sau „I” sunt interzise, întrucât acestea pot fi confundate foarte ușor cu cifrele „0” sau „1”. 

Verifică numărul cât mai aproape de data la care te prezinți la ghișeu

Este important de știut că verificarea numărului pe site-ul DRPCIV nu implică și rezervarea automată a acestuia.

Astfel, există riscul ca între momentul în care ai căutat disponibilitatea sa pe site și cel în care te prezinți la ghișeul de înmatriculări, numărul să fie luat de altcineva. 

Cu toate că, în urmă cu ceva ani, contravaloarea numerelor de înmatriculare putea fi plătită la ghișeu, unde erau și înregistrate, acest lucru nu mai este posibil în prezent, întrucât este obligatorie înscrierea oricărui număr pe un autoturism.

De aceea, este important să te asiguri că verifici numărul la o perioadă cât mai apropiată de data în care depui și documentele de înmatriculare.

Related Articles