TopGear.ro Diverse Ce este frâna de motor și cum o poți folosi eficient?

Ce este frâna de motor și cum o poți folosi eficient?

de TopGear
Ce este frâna de motor și cum o poți folosi eficient?

Cu siguranță cu toții am auzit despre frâna de motor, însă destul de puțini șoferi ştiu să o folosească corect şi mai ales atunci când trebuie. Pe scurt, frâna de motor constă în manevra de reducere a vitezei de deplasare prin retrogradarea succesivă a treptelor de viteză.

Altfel spus, frâna de motor se acționează prin retrogradarea unei trepte de viteză cu ajutorul motorului, fără să apăsăm frâna propriu-zisă.

În momentul în care luăm piciorul de pe acceleraţie, clapeta de acceleraţie se închide şi fluxul de aer către galeria de admisie este oprit, dar nu în totalitate. Împreună cu fluxul de aer, pentru că şoferul nu mai accelerează, se opreşte şi alimentarea cu carburant.  Asta face ca în admisie să aibă loc un efect de vacuum, pentru că pistoanele „luptă” împotrivă unei presiuni mari, ceea ce duce la apariţia fenomenului numit frână de motor, când pistoanele vor să încetinească brusc.

Efectul este cu atât mai pronunțat cu cât turația este mai mare, ca atunci când punem cutia de viteze într-o treapta inferioara, turația creste, dar frânarea motorului este și mai puternic.

Când este bine să folosim frâna de motor

Este bine să folosim frâna de motor, în primul rând, pentru că este o metodă suplimentară de frânare, eficientă în cazul în care mașina ne lasă fără frânele mecanice, în al doilea rând că ne ajută să economisim carburant.

Frâna de motor este cel mai des folosită iarna. Da, pentru că, după cum bine știm, iarna carosabilul nu este tocmai uscat și uneori putem întâlni în drumul nostru și porțiuni cu gheață, iar frânarea mecanică poate să nu ne ajute.

Pe serpentine

La coborâre pe un drum cu viraje, frâna de motor este mult mai bună decât cea de picior. Adică ideal este ca în fiecare clipă a coborârii să fii, într-o treaptă sau alta, pregătit de frâna de motor.

Niciodată să nu lași transmisia scoasă din viteză. De exemplu, pe un drum abrupt și cu viraje, dacă nu ești în frână de motor și ridici pedala de frână, mașina va prinde viteză și, dacă ești cumva pe carosabil umed, riști să ajungi în șanț.

Așadar, ca să cobori în siguranță, folosește frâna de motor în treapta optimă de viteză pe care o vrei. În plus, nu vei consuma prea mult carburant. 

Frana de Motor pe autostrada

Și la drum întins putem să folosim frâna de motor eficient și destul de des. De exemplu, când circulăm pe banda a doua și în față apare un alt autoturism.

Dacă observăm acea mașină din timp, în loc să frânăm cu piciorul, putem să ridicăm imediat piciorul de pe accelerație și intră în funcțiune frâna de motor. Dacă vrem să încetinim mai mult, retrogradăm cu încă o treaptă.

Sau putem să folosim frâna de motor înainte să ieșim de pe autostradă. În loc să acceleram până în ultima clipă și să frânăm brusc, luam piciorul de pe accelerație din timp și retrogradam până când ajungem la viteza dorită ca să ieșim de pe autostradă în siguranță.

Coborârea unei pante foarte abrupte cu frana de motor

Daca ajungi în situația în care trebuie să cobori o pantă abruptă, mai ales dacă e iarnă și gheață, nu trebuie să folosești frâna de picior, ci frâna de motor. Numai așa vei avea direcție, dar și roți care se învârt continuu, fără să derapeze și să se blocheze ca atunci când frânezi cu piciorul.

Totul este să pui cutia de viteze în treapta a I și să lași mașina să coboare singură, fără să atingi frâna. Din pricina pantei, mașina va continua să ruleze, fără să oprească motorul, acesta nu va consuma niciun gram de carburant, gravitația făcând toată treaba.

Când folosim frâna de motor în paralel cu cea mecanică

Frâna de motor poate fi folosită în anumite cazuri şi alături de frâna de picior. Este vorba de acele situaţii de urgenţă, când constataţi că frâna mecanică nu este suficientă pentru a opri la timp maşina.

Este suficient să coborâţi levierul cutiei cu două, trei trepte de viteză sub cea în care sunteţi, iar frâna de motor va reduce semnificativ şi repede viteza autovehiculului.

Cel mai bine ar fi să exersaţi procedura când nu sunt maşini pe şosea, astfel încât să căpătaţi puţină dexteritate şi să observaţi cum se comportă maşina în astfel de situaţii.

Related Articles