TopGear.ro Tunning Dacia Logan, tunată ca-n Need for Speed, întoarce capete la Buzău

Dacia Logan, tunată ca-n Need for Speed, întoarce capete la Buzău

de TopGear

O Dacia Logan, tunată ca-n Need for Speed, întoarce capete la Buzău. Cel care o conduce acum a dat 13.800 de lei ca să o cumpere acum 10 ani și a investit în ea aproximativ 20.000 de lei.

Galerie foto

Silviu nu are nici Facebook, nici Instagram, dar are Logan. Și unul chiar foarte special. Mașina lui albă cu pete roșii, vopsită și revopsită, întoarce capete în oraș.  “N-am făcut-o să mă laud!”, spune cu modestie Silviu.

El a cumpărat în 2010 mașina cu an de fabricație 2005. Nu avea nimic special, era ca orice Logan cu motor 1.4 MPi. Nu a intervenit asupra motorului. Dar după doi ani de la achiziție, a tăiat cu flexul vechiul schimbător de viteze și l-a înlocuit cu unul nou.

A pus apoi faruri cu xenon și LED-uri în bară. Un prieten specialist în mașini i-a modificat capota, i-a scos logo-ul, i-a schimbat bara din față, apoi și pe cea din spate și i-a înlocuit pragurile cu unele construite din țeavă de inox.

La următoarea vizită la service, a ales dintr-un catalog evacuări de Audi A3, a pus jante de Renault Megane și, în cele din urmă, praguri de Golf 6, tăiate pentru a nu depăși ampatamentul mașinii.

Silviu a umblat și la suspensie. Mașina are acum arcuri sport și stă mai aproape de sol. Pentru că bara spate e foarte joasă, șoferul are emoții când trece peste denivelări.

“Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceeași mașină, dar nu aș mai modifica-o așa”, spune Silviu.

Anul acesta intenționează să facă o serie de modificări și la interior. A investit deja vreo 20.000 de lei.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles