TopGear.ro Diverse Începând de azi polițiștii au puteri sporite

Începând de azi polițiștii au puteri sporite

de TopGear

Noile prevederi în domeniul ordinii şi siguranţei publice au intrat în vigoare duminică, 26 ianuarie 2020.

Astfel, noua lege prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze poliţiştilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliţiei.

„Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului”, transmite Mediafax.

Noile reglementări prevăd că „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu” se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Noua lege introduce garanţii pentru persoana condusă la sediul poliţiei, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliţiei, înainte de iniţierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat şi de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informaţi părinţii, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu aceasta ocazie.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles