TopGear.ro Benzina & Diesel Motorul mașinii tale pare să-și fi pierdut din putere? Iată care sunt cauzele

Motorul mașinii tale pare să-și fi pierdut din putere? Iată care sunt cauzele

de TopGear

Dacă ai condus aceeași mașină mulți ani, ai observat, poate, la un moment dat că motorul acesteia pare să-și fi pierdut din putere de-a lungul timpului. Care este cauza și cum poate fi evitată această situație?

Pe scurt, proasta întreținere a mașinii poate afecta motorul, care în timp își va pierde din performanțe. Dacă în cazul mașinilor noi proprietarii sunt încurajați să meargă la reprezentanță și fac reviziile cu religiozitate, pentru cele cumpărate la second-hand situația nu este la fel de îmbucurătoare. Foarte mulți proprietari de mașini mai vechi fac reviziile o dată la doi ani sau chiar mai rar, ceea ce își pune amprenta asupra performanțelor motorului. Iată care sunt principalele cauze ale pierderii de putere a motorului:

Filtrul de aer. Un filtru de aer colmatat poate reduce semnificativ performanța motorului. Asta deoarece cantitatea de aer care intră în cilindri este limitată substanțial, ceea ce determină sistemul de management al motorului să limiteze corespunzător și cantitatea de combustibil, pentru a nu îmbogăți în exces amestecul carburant. Schimbarea filtrului de aer readuce motorul în parametri.

Injectoarele. Injectoarele înfundate reprezintă un alt motiv pentru reducerea puterii motorului. Cauza frecventă este calitatea slabă a combustibilului. Pentru o funcționare optimă se recomandă curățarea injectoarelor.

Pompa de combustibil. Sorbul pompei poate fi blocat de diverse impurități existente în combustibilul de slabă calitate. În acest caz, debitul de combustibil poate fi mai scăzut în situațiile în care este nevoie de performanțe maxime.

Sistemul de evacuare. După mulți ani de funcționare, galeria de evacuare și catalizatorul pot ajunge într-o stare proastă, mai ales dacă motorul este exploatat frecvent în oraș, pe distanțe scurte. Un catalizator înfundat va pune presiune mai mare asupra motorului pentru evacuarea gazelor, ceea ce va reduce din putere.

Supape. Procesul de combustie poate duce la formarea depozitelor de calamină pe supape, ceea ce va afecta capacitatea lor de etanșare. Astfel, compresia va avea de suferit, cu o reducere corespunzătoare a puterii motorului.

Pistoane. Depozitele de calamină se formează și pe pistoane, nu numai pe supape. Acestea la rândul lor formează puncte incandescente în camera de ardere, ceea ce afectează procesul de combustie și duce la arderea incompletă a combustibilului.

Supapa-fluture (clapeta) a accelerației. În timp, pe aceasta se va depune mizerie, ceea ce va reduce cantitatea de aer care intră în motor. Ca și în cazul filtrului de aer colmatat, consecința este reducerea puterii motorului.

Bujiile. Motoarele pe benzină au nevoie de scânteia produsă de bujii pentru inițierea procesului de ardere. Atunci când acestea sunt uzate sau murdare, arderea va fi incompletă

Citeste mai mult pe aici

Related Articles