Poliția Română a primit acuzații din interior privind existența unui plan de amenzi. Acuzațiile au fost aduse de un polițist din cadrul IPJ Timiș, care este și președinte al sindicatului național al polițiștilor DECUS Timiș.
Valer Kovacs este poliţst în cadrul IPJ Timiş de mai bine de 18 ani. Acesta îşi acuză şefii că agenţilor din teren li se sugerează să dea cât mai multe amenzi. În perioada pandemiei valoarea amenzilor a depăşit 15 milioane de lei pe zi deoarece evaluarea agenţilor este făcută în funcţie de amenzile date.
„Poliţistul este evaluat în funcţie de mai multe criterii, iar unul dintre acestea este numărul de sancţiuni aplicate. Nu mi se pare normal ca pe timpul anului poliţistul să fugă după amenzi. Ni s-a transmis, haideţi că se poate”, a declarat pentru Mediafax agentul-şef de poliţie Kovacs Valer.
După ce şi-a declarant nemulţumirea în spaţiul public, reacţiile nu au întârziat să apară. Poliţistul din Timişoara a fost sunat de însuşi premierul României.
„M-a întrebat dacă mai este plan de amenzi, de ieri ne-au pus şefii pe bază de semnătură să luăm la cunoştinţă că nu este plan de amenzi, deși de 18 ani de când activez ca polițist, tot timpul a
fost o evaluare pe numărul de amenzi date de poliţişti, şi eu am considerat că trebuie să se tragă un semnal de alarmă.”
Kovacs Valer susţine că nu i se pare normal ca la ieşirea din serviciu să fie atenţionat de către şefii direcţi că nu a dat nici o sancţiune. Poliţistul susţine că această atitudine încurajează agenţii
să facă abuzuri. Agentul, preşedinte de sindicat DECUS Timiş, a postat şi un mesaj pe Facebook:
„Atunci când mergi la intervenţie 112 şi te sună al doilea om în stat. Am avut deosebita plăcere să port un dialog între mine ca sindicalist al poliţiştilor şi domnul prim ministru al României, Ludovic Orban. Mă bucur nespus că în urma demersurilor făcute de mine am primit confirmarea ca s-a transmis şefilor în urmă cu două săptămâni să se termine cu goana după amenzi!!! Dacă cineva vă va cere să aplicaţi sancţiuni nejustificate, să raportaţi, se face un abuz din partea superiorilor!! Noi suntem în slujba cetăţenilor, nu invers!!! Sper să ajungă acest mesaj la toţi şefii care nu au auzit ce s-a transmis!!! Dacă al doilea om în stat a înţeles că există legea dialogului social nr 62/2011 şi este încă în vigoare, ar trebui să înţeleagă şi şefii noştri!!! Dialogul rezolvă multe.”
Declarațiile lui Kovacs Valer susțin bănuielile noastre că statul român se bazează pe amenzile aplicate de polițiști. Acestea au ajuns la valori uriașe, de până la 20 de milioane de euro săptămânal, aplicate doar pe baza ordonanțelor militare. Presiunile exercitate asupra polițiștilor duce adesea la abuzuri, după cum dovedește și amenda aplicată unui șofer aflat cu mașina la spălătorie.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici