TopGear.ro Tunning Porsche oferă unități Apple CarPlay pentru modelele clasice

Porsche oferă unități Apple CarPlay pentru modelele clasice

de TopGear

Porsche a începu să ofere sisteme multimedia moderne pentru modelele sale clasice, care să asigure cele mai moderne opțiuni de interconectare fără a strica aspectul vintage al unui model clasic, Acum, Porsche oferă și unități multimedia compatibile Apple CarPlay pentru modelele clasice.

Intră în Galeria FOTO

Noile unități multimedia sunt o evoluție a celor aflate deja în oferta Porsche Classic, oferind compatibilitate cu Apple CarPlay (în cazul unităților 1-DIN), respectiv cu Apple CarPLay și Android Auto (pentru unitățile 2-DIN). Primele (cele 1-DIN) sunt perfecte pentru modele ca 911, produse între 1960 și 1998, precum și pentru modele cu motor amplasat în față sau central, cum au fost 914, 924, 944, 928 și 968, produse în aceeași perioadă.

Unitatea multimedia dispune de două butoane rotative și șase butoane normale, precum și de un ecran tactil cu diagonala de 3,5 inchi. Nu este nimic neobișnuit aici, sistemul de comandă și ecranul a fost preluat de la modelul inițial, care nu dispunea de conectivitate Apple CarPlay. De asemenea, sistemul de navigație cu puncte de interes și hărți stocate pe card SD, precum și conectivitatea Bluetooth generației anterioare au fost păstrate și în cazul noului model.

Pentru modelele mai moderne, care oferă posibilitatea montării unei unități multimedia 2-DIN, Porsche oferă exact așa ceva, chiar dacă în acest caz oferta comercială este mult mai largă și pe piața aftermarket. Unitatea 2-DIN este compatibilă cu generațiile 996 ale lui 911 și și 986 ale lui Boxster. Având mai mult spațiu pe planșa de bord, acestea dispun de un ecran tactil cu diagonala de 7 inchi. Desigur, designul este adaptat ambianței de la bordul acestor modele, la fel și funcționalitatea, integrată cu afișajul din panoul de instrumente.

Unitățile 2-DIN dispun de toate funcționalitățile celor de la baza gamei (1-DIN). preluând de asemenea, sistemul de navigație și conectivitatea Bluetooth. Față de cele mai mici, noile unități 2-DIN oferă în plus conectivitate Android Auto.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles