TopGear.ro Diverse Probleme de siguranță la cele mai sigure mașini? Motivul pentru care Volvo recheamă 730.000 de mașini în service

Probleme de siguranță la cele mai sigure mașini? Motivul pentru care Volvo recheamă 730.000 de mașini în service

de TopGear

Mașinile cunoscute pentru siguranța de top pe care o oferă clienților au probleme de siguranță. Volvo recheamă în service peste 730.000 de mașini la nivel global.

GALERIE FOTO

Constructorul a luat măsura preventivă pentru a rezolva o problemă care poate să apară la mai multe modele din gama sa. Astfel, vor reajunge în service modelele Volvo S60, V60, V60 Cross Country, S90L, V90 Cross Country, XC40, XC60 și XC90, produse începând cu luna ianuarie a anului trecut, deci pe tot parcursul lui 2019 și 2020. Se regăsesc pe listă aproximativ 736.000 de mașini.

Acestea ar putea prezenta o problemă la un senzor al sistemului de frânare automată de urgență (Automatic Emergency Breaking). Această funcție ar putea să nu se activeze întotdeauna, ceea ce ar crește riscul de coliziune sau vătămare, se arată în documentele Consiliului Național de Siguranță aTransporturilor din Statele Unite.

Toate SUV-urile Volvo pot fi comandate blindate direct de la producător

“Nu au existat accidente sau răniri. Este doar o măsură proactivă pentru că vrem să fim deosebit de prevăzători”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Volvo, Jim Nichols, pentru Automotive News.

Volvo a anunțat deja dealerii. Proprietarii modelelor cu probleme vor fi anunțați până la 1 mai și programați la service pentru verificarea sistemului de frânare automată de urgență și actualizarea softului.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles