TopGear.ro Raliuri S-a stins din viață Stirling Moss, cel mai mare pilot care nu a câștigat niciodată un titlu mondial

S-a stins din viață Stirling Moss, cel mai mare pilot care nu a câștigat niciodată un titlu mondial

de TopGear

S-a stins din viață Stirling Moss. Fostul pilot britanic a murit la 90 de ani, în casa sa din Londra. 212 victorii în 529 de curse a înregistrat cel supranumit “cel mai mare pilot care nu a câștigat niciun titlu”.

GALERIE FOTO

Cu 212 victorii în palmares, 16 dintre acestea obținute în Formula 1, Stirling Moss a condus 84 de modele diferite pe parcursul carierei sale, printre care Mercedes-Benz, BMW, Maserati, Ferrari, Lotus și Jaguar.

În ciuda insistențelor tatălui său de a se îndrepta către o carieră în medicină, tânărul Moss a luat startul în prima sa cursă la volanul mașinii părintelui său, un BMW 328.

Atâtea victorii și niciun titlu

A înregistrat primul succes în ziua în care a împlinit 21 de ani, cu un Jaguar XK120 împrumutat, în 1950, la RAC Tourist Trophy în Irlanda de Nord. Din acel moment, victoriile au devenit o obișnuință.

Moss a bifat succes după succes și în raliuri, iar în 1954, a fost primul pilot non-american care câștiga Cursa de 24 de ore de la Sebring.

În 1953, șeful de atunci al diviziei de motorsport, Alfred Neubauer, a insistat să-l vadă într-o mașină performantă. Intenționa să-l ia la Mercedes. Astfel, Moss a făcut rost de un Maserati 250F. A fost mașina cu care i-a depășit pe Juan Manuel Fangio de la Mercedes și pe Alberto Ascari de la Ferrari la Monza, în Marele Premiu al Italiei. Dar motorul său a cedat în turul 68, așa că Moss a fost nevoit să-și împingă mașina pentru a trece linia de sosire. Un efort care l-a impresionat pe Neubauer. Câteva zile mai târziu, Moss semna cu Mercedes.

În 1955, a venit și prima sa victorie în Marele Circ, una obținută la volanul unui model legendar: Mercedes-Benz W196. Mașinile Mercedes au ocupat primele patru locuri la Aintree.

În același an, a câștigat cursa de 1000 de mile Mille Miglia din Italia. Avea 25 de ani și conducea un Mercedes-Benz 300 SLR, care avea la bază mașina folosită de el în Formula 1. Timpul obținut de el, 10 ore, 7 minue și 48 de secunde, cu o viteză medie de 159 km/h, este un record care încă rămâne în picioare.

În aprilie 1960, pilotul din Formula 1 a rămas fără permis pentru un an de zile. A fost penalizat astfel pentru condus imprudent, în timp ce testa un Mini.

Un Mercedes îi poartă numele pilotului britanic. Este vorba despre seria limitată Mercedes-Benz SLR McLaren Stirling Moss, mașina fără parbriz, care atinge o viteză maximă de 350 km/h.

Sănătate șubredă în ultimul deceniu

Sir Stirling Moss avea 80 de ani când, în urma unui accident, și-a fracturat ambele glezne, patru metatarsiene și și-a fisurat patru vertebre. Dar s-a pus rapid pe picioare și și-a reluat viața obișnuită, participând în continuare la evenimente ca ambasador al brand-ului Mercedes-Benz. Accidentul a avut loc chiar în locuința fostului mare pilot. Liftul din vila sa s-a defectat, iar Moss a căzut în gol.

În 2016, Moss a fost internat într-un spital din Singapore cu o infecție serioasă. Sănătatea șubredă l-a forțat să se retragă din viața publică în ianuarie 2018.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles