TopGear.ro Diverse Șeful IPJ Vâlcea a fost lăsat fără permis de subalterni. Ce viteză avea în localitate?

Șeful IPJ Vâlcea a fost lăsat fără permis de subalterni. Ce viteză avea în localitate?

de TopGear

Șeful IPJ Vâlcea a fost lăsat fără permis de subalternii săi, chiar în ziua de Crăciun. Comisarul Sorin Ovidiu Oara este doar unul dintre cei 17 șoferi care au devenit pietoni în perioada 24-26 decembrie, după ce au comis contravenții pe raza județului Vâlcea.

Legea-i lege pentru toți. A aflat acest lucru și șeful Inspectoratului de Poliție Vâlcea. Subalternii săi l-au tras pe dreapta după ce radarul l-a surprins pe acesta rulând cu o viteză de 125 km/h în zona localității Slătioara, județul Vâlcea. Limita de viteză pe acel sector de drum este de 70 km/h.

Pentru că a depășit viteza legală cu peste 50 km/h, Inspectorul Șef al Poliției Vâlcea s-a ales cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, cu posibilitate de reducere a perioadei de suspendare la 30 de zile.

“Polițiștii vâlceni au acționat pe toată raza județului Vâlcea pentru reducerea riscului rutier prin depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și pentru asigurarea fluenței traficului.”

Oamenii legii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale cu o valoarea de peste 16.000 de lei și a reținut 17 permise de conducere.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles