TopGear.ro Electrice Țara care a interzis circulația trotinetelor electrice pe trotuare

Țara care a interzis circulația trotinetelor electrice pe trotuare

de TopGear

Singapore a interzis circulaţia trotinetelor electrice pe trotuare după ce a crescut numărul de accidente în care acestea au fost implicate, transmite Bloomberg. O măsură similară a fost anunțată și de Franța săptămâna trecută.

Începând cu data de 6 noiembrie 2019, cei care încalcă regula riscă să fie amendaţi cu echivalentul a 1.474 de dolari, să petreacă trei luni în închisoare sau să primească ambele pedepse, a anunţat Lam Pin Min, un oficial senior din Ministerului Transporturilor. „Interzicerea trotinetelor electrice pe trotuare este o decizie dificilă. Dar este un pas necesar pentru ca pietonii să să simtă din nou în siguranţă pe trotuarele publice”, a declarat Min.

Alte ţări care au restricţionat circulaţia acestor vehicule sunt Franţa şi Japonia. Franţa a anunţat săptămâna trecută că reglementează circulaţia trotinetelor electrice prin introducerea în Codul Rutier a unor reguli clare precum limitarea vitezei, vârsta minimă de 12 ani, interzicerea folosirii căştilor audio sau a circulaţiei pe trotuar.

În Singapore, trotinetele electrice nu au voie să circule nici pe şosele. Acestea pot circula legal doar pe pistele pentru biciclete, care în acest moment au o lungime de 440 de km. Guvernul a promis, însă, că până în 2025 vor fi 750 de km disponibili.

Trotinetele electrice au devenit foarte populare în statul asiatic, unul dintre cele mai scumpe din lume pentru deţinătorii de automobile.

Pe măsură ce aceste vehicule s-au înmulţit a crescut numărul accidentelor în care au fost implicate. În cele mai multe cazuri a fost vorba de coliziunea cu pietoni pe trotuare. S-a înregistrat cel puţin un deces din această cauză, potrivit autorităţilor.

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles