Traficul din Alexandria a fost blocat de o turmă de oi joi după-amiaza. Filmarea evenimentului s-a viralizat rapid pe rețelele de socializare.
Sute de oi au trecut prin centrul reşedinţei judeţului Teleorman, Alexandria, blocând traficul. Imaginile au fost filmate de către un localnic şi au devenit virale pe Internet. Un fost viceprimar scrie că Alexandria a fost iniţial un târg, dar acum „ne pute pe la nas când vedem un animal pe străzi”.
În filmare se văd sute de animale tranzitând o zonă foarte circulată a oraşului. La un moment dat, oile au traversat strada la culoarea roşie a semaforului, punându-i în dificultate pe pietoni.
Oile erau mânate de un cioban, care încerca să le direcţioneze către ieşirea din oraş.
Fostul viceprimar al oraşului, Ionuţ Neacşu, a scris pe Facebook că situaţia nu este deloc ieşită din comun, de vreme ce Alexandria a fost, iniţial, un târg.
„Orașul Alexandria a luat fiinţă ca târg, principala activitate era negoţul cu animale vii şi cereale, aşa s-a dezvoltat acest oraş, acum ne pute pe la nas când vedem un animal pe străzile urbei”, a scris fostul viceprimar al Alexandriei.
Se pare că oile sunt animale foarte iubite de poporul român. Au existat numeroase cazuri în care acestea au blocat autostrada Soarelui. De asemenea, nu trebuie uitat episodul în care Gigi Becali a fost filmat mânând o turmă de oi pe strada principală din Voluntari.
Citește și…
Citeste mai mult pe aici