TopGear.ro Diverse Un șofer de BMW a lovit o femeie aflată pe trotuar și a fugit de la locul accidentului

Un șofer de BMW a lovit o femeie aflată pe trotuar și a fugit de la locul accidentului

de TopGear

Un șofer de BMW a profitat de străzile pustii pentru a călca până la podea pedala de accelerație. Mașina a trecut de câteva ori pe o stradă și, în cele din urmă, a lovit o femeie care își scosese câinele la plimbare.

GALERIE FOTO

Un martor susține că accidentul nu a fost deloc un accident și că mașina ar fi lovit-o intenționat. Un bărbat aflat la volanul unui BMW Seria 3 rula cu viteză pe o stradă din Sacramento, California,, cu aproximativ 80 km/h, în ciuda faptului că în zonă, limita de viteză este de 40 km/h.

Presa locală a făcut publice imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă. La un moment dat, șoferul vitezoman încearcă o serie de derapaje controlate, dar pare să piardă controlul volanului și ajunge pe trotuar unde o lovește pe femeia ieșită cu câinele la plimbare.

“L-am văzut venind spre ea, iar ea alerga. S-a întors din nou și a urcat, de această dată, pe trotuar, s-a dus direct spre ea. Mă bucur că este în viață, pentru că nu credeam că va scăpa”, a declarat pentru Fox 40 un bărbat care locuiește în zonă și care a fost martor la incident. Șoferul a fugit de la locul accidentului.

Autoritățile din Sacramento au confirmat faptul că femeia este bine. Aceasta a fost dusă la un spital din apropiere, dar nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol. Câinele ei nu a fost lovit, dar a fugit speriat, dar a fost găsit ulterior și este acum în siguranță.

Poliția din Sacramento a identificat și a ridicat mașina suspectă, dar șoferul este de negăsit.

VIDEO:

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles