TopGear.ro Diverse Un turist a rămas blocat cu mașina în munții din România după ce GPS-ul l-a dus pe „drumul cel mai scurt” – FOTO

Un turist a rămas blocat cu mașina în munții din România după ce GPS-ul l-a dus pe „drumul cel mai scurt” – FOTO

de TopGear

Un turist plecat din Scoţia către Republica Moldova a rămas blocat pe un drum forestier din Hunedoara

El a intrat pe un drum acoperit cu zăpadă și gheață, după ce GPS-ul l-a direcționat pe „drumul cel mai scurt”. Salvarea acestuia a durat 3 ore, după ce a rezistat la minus 12 grade aşteptând echipele.

Bărbatul le-a povestit pompierilor deveni că a pornit din Scoţia cu destinaţia Republica Moldova, iar în judeţul Hunedoara a setat GPS-ul să-l ducă la Chişinău, pe drumul cel mai scurt.

Deşi mergea cu un autoturism off road, „drumul cel mai scurt” spre casă s-a dovedit un coşmar. Bărbatul a intrat în panică în momentul în care nu a mai putut continua deplasarea, fiind blocat pe drumul acoperit cu un strat de zăpadă îngheţată.

„Pompierii au verificat starea de sănătate a bărbatului, care a rezistat eroic la temperatura de -12 grade Celsius până la sosirea echipajului de salvare. Sprijiniţi de SVSU Veţel cu un tractor, pompierii militari au reuşit să scoată autoturismul din şanţ.După aşa o aventură, bărbatul şi-a continuat drumul spre casă decis să nu mai seteze niciodată GPS-ul pe Drumul cel mai scurt, în zone pe care nu le cunoaşte, ci pe traseul cel mai sigur”, anunţă, sâmbătă, ISU Hunedoara.

Sursă: Mediafax

Citește și…

Citeste mai mult pe aici

Related Articles